Caută ...

joi, 1 decembrie 2016

Pentru tine, Primăvară… ( de Otilia Cazimir )




                        Şiruri negre de cocoare,
                        Ploi călduţe şi uşoare,
                        Fir de ghiocel plăpând,
                        Cântec îngânat de gând,
                        Sărbătoare…

                        Zumzet viu prin zarzări. Oare
                        Cântă florile la soare?
                        Că pe crengi de floare pline,
                        Nu ştii: flori sunt, ori albine?
                        Pentru cine?

                        Pentru tine, primăvară,
                        Care-aduci belşug în ţară,
                        Care vii,
                        Peste câmpii,
                        Cu bănuţi de păpădii
                        Şi cu cântec de copii!

2 comentarii: